„Aici, dacă muncești, nu ai grija zilei de mâine, poți să-ți cumperi televizor sau mașină de spălat în fiecare lună”.

„Aici, dacă muncești, nu ai grija zilei de mâine, poți să-ți cumperi televizor sau mașină de spălat în fiecare lună”.

Adina, 51 de ani, și Atila Muhterem, 56, s-au stabilit în Danemarca, în 2007, imediat după ce România a intrat în Uniunea Europeană. Nu au venit însă din România, ci din Spania, unde au trăit aproape 10 ani.

 

La sfârșitul anilor 90, mulți tineri din Câmpia Turzii, orașul natal al Adinei, mergeau în Spania la cules portocale, pentru că acasă nu aveau prea multe opțiuni. Ea a lucrat la compania Caritas, iar după ce a dat faliment, a rămas fără serviciu. Nu împlinise încă 26 de ani în 1998, când s-a stabilit în orașul Murcia din Spania. Adina a lucrat mai mulți ani ca barmaniță, fără contract. Pe vremea aceea, imigranții români nu aveau documente: majoritatea plecau cu vize turistice, pentru că România nu făcea parte din UE.

 

Atila provine dintr-o familie de turco-tătari din Constanța și în 2000 a plecat să muncească în construcții în Spania. A cunoscut-o pe Adina în 2001 și au închiriat împreună un bar în Sangonera la Verde, la 14 kilometri distanță de Murcia. În 2002, s-a născut fiica lor, Denisa.  Cât timp au locuit în Spania, n-au fost niciodată în România, pentru că o lungă perioadă n-au avut documente și le-a fost teamă că nu se mai pot întoarce. Îi vizitau uneori fratele lui Atila și mama Adinei.

 

Au lucrat în diverse baruri și restaurante din Murcia și din apropiere, iar la un moment dat au încercat să-și deschidă un local care se numea Transilvania, însă afacerea nu a mers bine. Adina n-a avut niciodată contract de muncă, iar ultimul ei salariu ca barmaniță în Spania a fost de 800 de euro.

Atila era bucătar și câștiga mai bine decât Adina, însă banii nu le ajungeau să-și cumpere un apartament. Au fost la câteva vizionări și cel care le-a plăcut costa 137.000 de euro. S-au gândit să muncească o perioadă în altă țară ca să strângă bani pentru avans.  „În Spania așa trăiești: mergi la prăvălie și te oprești la terasă”, povestește Adina. „Noi disfrutam (ne bucuram – n.red.), dar ce adunam iarna, cheltuiam vara”. Erau fericiți în Spania, unde se simțeau acasă, dar nu puteau avea bunăstarea la care visau.  „Tot-tot-tot cumpăram ce era posibil și nu reușeam să stricăm banii”

 

Denisa vorbea doar limba spaniolă când au înscris-o la grădiniță.

Primăria din Frederikshavn plătea un taxi care o ducea dimineața la cursuri de daneză, apoi la grădiniță, în timp ce părinții ei lucrau la o fabrică de pește din Skagen. Fata a învățat limba daneză în trei luni.

Pe vremea aceea, munca la fabrica de pește era sezonieră, așa că Adina și Atila lucrau și la curățenie, și la zugrăvit, întotdeauna cu contracte de muncă.

Câștigau mai bine decât în Spania și îi cumpărau Denisei haine și jucării.

„Tot-tot-tot cumpăram ce era posibil și nu reușeam să stricăm banii”, povestește Adina. „Și atunci ne-am dat seama: «Stai un pic, nu se compară cu Spania. Aici, dacă muncești, nu ai grija zilei de mâine, poți să-ți cumperi televizor sau mașină de spălat în fiecare lună»”.

 

Atila a început să lucreze din ce în ce mai mult și, la un moment dat, avea trei servicii: „Mă duceam la Aalborg, la dat jos tapetul, mă întorceam la cinci după-amiaza, intram la Fotex (un supermarket – n.red.) la curățenie până la 12 noaptea, iar dimineața, dacă aveam de muncă, mă duceam și la pește”. Nu a luat însă în calcul impozitarea progresivă din Danemarca, unde, cu cât câștigi mai mult, cu atât plătești taxe mai mari. „Am plătit la taxe de mi-a venit rău la cap”, spune el.  Din 2011, Adina și Atila lucrează doar la fabrica de hering „Scandic Pelagic”, unde sunt angajați și fratele lui Atila, împreună cu soția lui și verișorii lor. Câștigă brut 170 de coroane pe oră (aprox. 23 de euro), iar vara, când e sezonul de hering, muncesc peste 200 de ore pe lună. Încep serviciul la 4.30 dimineața, așa că Adina se trezește la 2, iar Atila – la 3. Locuiesc în Frederikshavn și în fiecare zi Adina conduce 80 de kilometri dus-întors până la fabrica din Skagen.

 

În 2010, au început să-și construiască o casă la Agigea, „o investiție” care nu e încă gata

. În 2014, și-au cumpărat în rate casa din Frederikshavn. Fiica lor, Denisa, e studentă în anul II la Digitalizare și Inovație, la Universitatea din Aalborg.  Adina a absolvit cursul de limbă daneză gratuit pentru imigranți și vrea să aplice pentru cetățenie împreună cu fiica ei, Denisa. Atila are o problemă cu ochii și nu poate citi sau conduce, dar vorbește română, turcă, spaniolă, daneză și engleză. Limba nativă a Denisei este daneza, dar vorbește și spaniolă, și română, iar la școală a învățat limba engleză.   „Ea, săraca, amestecă, nici nu știu, ardelenește cu daneza”, spune Adina. „Dar scrie și ea cum crede că se scrie «zâc», că n-a făcut școală în România. I-am zis: «Tu vezi să nu cumva să scrii pe Facebook pe românește». Ea cu verișoarele ei, care or terminat liceul în România, vorbește în engleză”.

Denisa a crescut cu valorile din societatea daneză, iar între ea și părinții ei sunt diferențe mari de perspectivă.

„Denisa e un copil ca ăștia de-aici”, spune Adina. „Și când mere în România, ea e prea inocentă, exact cum sunt danezii. O trimiți în sălbăticie la noi, ce să facă acolo? Din două vorbe o prostește pe loc. Ea lasă geanta așa și pleacă. Ea e la mentalitate ca o daneză, n-are minciuna în cap. Cum suntem… ce să mai, cum e românu, nu? Denisa e un copil pe care nu l-am putut forma cu educația mea”.

Sursa:Libertatea.ro

COMMENTS

DISQUS: 0