Cine este vedeta care a reusit in timp record sa slabeasca aproape 20 de kg?!

Cine este vedeta care a reusit in timp record sa slabeasca aproape 20 de kg?!

Frumoasa cantareata Francisca Dulceanu, pe numele ei de scena Ciska, ne-a incantat cu aparitia ei cat se poate de sexy dupa ce a slabit aproape 20 kg in 4 luni. Aceasta a apelat  la un terapeut specializat in tratamente faciale si corporale, dar si un promotor al stilului de viata sanatos, Carmen Barcan.

Ciska este foarte mandra de noul sau aspect si in fiecare mesaj adresat fanilor legat de cum a slabit, tine sa-i multumeasca terapeutului Carmen Barcan. “Primesc des întrebări despre cum am slabit. În ultima vreme, toate curiozitățile se îndreaptă spre cele 20 de kilograme pierdute, despre forma în care mă aflu acum, fără vergeturi sau celulită. A fost mult mai mult, dincolo de poze si story-uri! E drept că majoritatea, atunci când îmi adresează această întrebare, așteaptă probabil să le spun că a fost foarte ușor, că am luat o pastilă minune și că am slăbit peste noapte. Dacă stau bine să mă gândesc și eu am preferat în trecut de multe ori sa încerc tot felul de “scurtături” sau soluții care par mai ușoare, iar când nu reușeam, arătam cu degetul în stânga și în dreapta: “Păi aia e slabă pentru că bea ceai!”, ,,Ia pastile!”, ,,Se înfometează!”, ,,Nu mai face altceva în afară de saloane!”, etc. În spatele unui rezultat stau luni de zile de muncă, ore plânse în telefon, suport moral! A fost greu ca eu, o fire mai rebelă, un spirit de artist, să mă autodisciplinez! Munca cu tine însuți este de multe ori cea mai grea! Eu nu sunt în măsură să dau diete sau sfaturi în ceea ce privește partea de nutriție, proceduri sau sport! Și eu am avut nevoie de ajutorul unui specialist! Asta pentru că de câte ori am încercat să fac ceva de capul meu haotic niciodată nu mi-a reușit! Eu am slăbit atât de mult și de frumos doar cu ajutorul doamnei Carmen Barcan! Dacă nu era ea în viața mea la timpul potrivit, nu reușeam! Poate pierdeam câteva kg, dar cu siguranță nu scăpam fără pachetul complet de fața căzută sau vergeturi! Am mai scris acum ceva timp: ,,Corpul meu, templul meu!” Eu am adoptat un stil de viață sănătos, un întreg program de proceduri corporale si faciale, gândit special pentru organismul meu! Am preferat drumul mai lung pentru că am și căpătat pe parcurs o ,,educație” în ceea ce privește alimentația, care a fost un fel de ,,cei 7 ani de acasă” pentru propriul corp! Un fel de pitic care îți aduce aminte în cazul în care ai zile cu excese că acele zile trebuie să rămână excepție și nu rutină! Farmecul și provocarea cea mai mare stau în faptul ca eu nu am avut restricții, însă am ales să fiu organizată, am ales calitatea, să îmi prețuiesc mai mult sănătatea, să mă iubesc pe mine și să muncesc zilnic pentru o variantă mai buna a mea!”

Carmen Barcan ne-a povestit ca intalnirea terapeut-client, s-a transformat intr-o prietenie dincolo de rigorile profesionale. ,,Eu și Francisca formăm o echipă grozavă. Se spune că esența unei echipe este angajamentul comun. Nimic mai adevărat! O echipă de succes se formează atunci când persoanele sunt implicate direct în deciziile de zi cu zi, pot vedea rezultatele obținute și sunt recompensate pentru performanțele lor. Frumos până acum, nu? Așa este când muncești cu responsabilitate, totul este la superlativ.”

Carmen Barcan, terapeut

Carmen Barcan, terapeut

Francisca si-a dorit sa fie din ce in ce mai frumoasa, dar si sanatoasa. Sunt vedete care apeleaza excesiv la interventiile estetice pentru a mentine vie frumusetea in timp. ,,Cel mai important lucru in viata este sanatatea. Cand esti sanatos, restul vine de la sine.”  a mai declarat Ciska.

 

COMMENTS

DISQUS: 0