Cum să organizezi o petrecere de botez memorabilă?

Cum să organizezi o petrecere de botez memorabilă?

Emoţiile primului eveniment din viaţa bebeluşului vostru v-au cuprins? Înseamnă că nu mai este mult până la petrecerea de Botez. Dacă aţi stabilit deja naşii, dar şi biserica unde va avea loc evenimentul religios, a venit momentul să vă orientaţi şi către locaţia unde veţi petrece alături de toţi cei dragi creştinarea copilului vostru.

Royal Palace Ballroom, cel mai exclusivist spaţiu destinat evenimentelor, vă sare în ajutor! Ce presupune organizarea petrecerii de Botez, aflaţi de la experţi, în rândurile următoare.

 

PLANIFICĂ DIN TIMP PETRECEREA DE BOTEZ

 

Tradiţional, botezul se face cel mai devreme atunci când copilul vostru împlineşte trei luni. De preferat, ar fi ca petrecerea să aibă loc atunci când vremea este blândă – adică primăvara şi toamna, ca să evitaţi căldura, dar şi frigul în exces.

Specialiştii în petreceri fără cusur de la Royal Palace Ballroom vă recomandă să căutaţi din timp localul în care aţi dori să aibă loc petrecerea, asta înseamnă chiar înainte de naşterea celui mic, dintr-un motiv simplu: ulterior nu veţi avea prea mult timp la dispoziţie să vă preocupaţi de astfel de aspecte şi este foarte posibil să vă simţiţi copleşiţi de atâtea sarcini. Aşadar, nu lăsaţi rezervarea localului pe ultima sută de metri. Sala de evenimente va trebui aleasă în funcţie nu doar de buget, ci şi de numărul invitaţilor. Doar de voi depinde dacă doriţi un cadru restrâns sau o petrecere la care să aveţi aproape cât mai mulţi oameni. De obicei, la Botez nu se exagerează cu numărul de invitaţi.

 

CÂND SE TRIMIT INVITAŢIILE DE BOTEZ

Generic vorbind, invitaţia la petrecere se face cu cel puţin o lună înainte de eveniment, ca să vă asiguraţi că îi aveţi alături de voi pe oamenii care contează. Data se poate anunţa chiar înainte de a rezerva un local, pentru ca persoanele să nu îşi facă alte planuri.

O invitaţie la Botez se poate trimite încă şi prin poştă, chiar dacă cei din jur v-ar putea considera de modă veche. Dacă sunteţi prieteni cu tehnologia şi nu le puteţi înmâna personal invitaţia celor dragi, puteţi apela oricând la mediul online. O invitaţie virtuală este de bun gust în era digitalizării.

 

BALOANE ŞI FLORI, CULOAREA UNEI PETRECERI

 

De îndată ce aţi stabilit numărul de invitaţi şi sala de eveniment, vă puteţi gândi la… decor! Un Botez trebuie să fie o petrecere colorată, în care baloanele şi florile sunt cele mai populare elemente decorative.

Puteţi opta pentru ghirlande făcute din baloane şi pentru aranjamente florale care să înfrumuseţeze mesele invitaţilor, dar şi intrarea în local. Pe lângă aceste accesorii speciale, aveţi în vedere şi un banner personalizat, un panou pe care va fi gravat numele bebeluşului vostru şi care va fi plasat exact la intrarea în restaurant, ca o modalitate inedită şi colorată de întâmpinare a invitaţilor.

 

NU UITAŢI DE URSITOARE!

Şi că tot vorbim despre metode inedite, ştiaţi că programul ursitoarelor a devenit o practică în rândul Botezurilor din România? În costume de basm, actriţe profesioniste pun în scenă… spectacolul ursirii, un moment care, potrivit mitologiei, stabileşte viitorul nou-născutului, prin cântece care atrag binele.

 

MĂRTURIILE TREBUIE SĂ FIE ŞI ELE PE LISTĂ!

Participarea la Botez este un moment deosebit nu doar pentru părinţii bebeluşului proaspăt creştinat, ci şi pentru invitaţi. Ca să le amintiţi şi reamintiţi celor dragi de acest eveniment special, dăruiţi-le mici surprize – mărturii ale participării la Botez. Pot fi sub diverse forme, însă cele mai populare sunt bomboanele, mini prăjiturile, ramele foto, brelocurile, magneţii ori lumânările.

 

UN MENIU, TREI FELURI DE MÂNCARE

Aperitiv, peşte sau sarmale şi friptură. Cam la aceste trei feluri s-ar rezuma meniul unui botez clasic. Recomandarea specialiştilor este să nu încărcaţi mesele cu multe preparate şi asta pentru că Botezul nu trebuie confundat cu o nuntă. Specialiştii de la Royal Palace Ballroom vă pot ghida în alegerile pe care urmează să le faceţi şi vă pot sugera şi alte elemente care vă pot surprinde invitaţii, precum un candy bar sau o fântână de ciocolată.

 

TORTUL, MOMENTUL DULCE AL PETRECERII

Tortul este, probabil, unul dintre cele mai aşteptate momente ale petrecerii şi nu ne miră de ce. De obicei, un tort de Botez este extrem de colorat şi decorat cu tot felul de figurine. Evident, culoarea, forma, topping-ul, mesajul sau imaginea depind de… imaginaţia părinţilor.

În cazul în care organizaţi un botez tematic, trebuie să aveţi grijă ca şi tortul să facă parte… din acelaşi scenariu.

 

Un Botez de vis începe cu profesioniştii care se ocupă de organizarea lui! Pentru că vorbim despre un eveniment unic, specialiştii de la Royal Palace Ballroom vă pun la dispoziţie o sală de 400 de locuri, dar şi servicii premium.

Găsiţi cea mai nouă locaţie de evenimente pe strada Mihai Eminescu, la numărul 87, în comuna Tunari, din judeţul Ilfov! Aveţi la dispoziţie site-ul: https://royalpalaceballroom.ro/, dar şi pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/royalpalaceballroom/
Pentru informaţii suplimentare puteţi apela numărul de telefon: 0748 018 018 sau puteţi scrie un mail la adresa:
office.royalpalace@gmail.com

         

 

 

 

COMMENTS

DISQUS: 0