A treia ediție internațională a Galei I Success Awards și-a anunțat câștigătorii în cadrul unui eveniment plin de glamour, Duminică seară, la hotelul Hilton Molino Stucky Venice.
Oameni de succes din toată lumea au făcut schimb de experiență într-un cadru de networking exclusivist.
După succesul impresionant repurtat în luna mai în Dubai şi în luna Iulia în Cannes, I Success Awards Gala a strălucit pe covorul roşu la Veneţia. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu The C&C, SuperFilm Studios şi Fashion TV Global. Evenimentul a fost produs de către Eduard Irimia, producător international, CEO al SuperFilm Studios şi preşedinte al juriului I Success.
În cadrul evenimentului, Keno Draco a primit premiul pentru ,,Most Promising Action Actor”
„După 9 ani de evenimente în România, anul acesta ne-am extins pe plan internațional cu scopul declarat de a face din această gală un eveniment de referință la nivel global. Vrem și, iată, reușim să promovăm oameni de succes din toată lumea pentru inovația adusă în business și să le oferim experiențe inedite într-un cadru de networking exclusivist”, au declarat Oana Irimia și Flavia Covaciu, fondatoarele brandului I Success.
În cadrul evenimentului din 5 septembrie 2021, găzduit de impresionantul hotel Hilton Molino Stucky Venice din Veneţia, au fost recompensați pentru meritele lor oameni de afaceri importanţi din Emiratele Arabe, Rusia, Franţa, Anglia, Germania, Italia, Spania, Suedia şi România, antreprenori care au adus inovație în business, staruri internaționale care și-au câștigat rolul de lideri ai unor generații întregi, influenceri urmăriți de milioane de admiratori şi artiști de talie mondială.
Evenimentul, desfășurat în timpul Festivalului de Film de la Veneţia, a fost înnobilat de prezența mai multor vedete internationale, influenceri şi oameni de afaceri importanţi printre care şi Contesa Chiara Modica Dona’ Dalle Rose, Giansandro Cantori, Igor Botnari, celebrul critic de artă Angela Vetesse, producatorul de filme Pietro Valsecchi , Hofit Golan şi mulţi alţii .
Lista completă a oamenilor de success premiaţi în cadrul Galei I Success Venice Edition poate fi urmărită mai jos:
Chiara Modica Dona’ Dalle Rose – ,,Patron of Art and Solidarity”
Igor Botnari – ,, Successful Token “ FIX GOLD
Giansandro Cantori – ,,Member of the I Success International Committee”
Angela Vettese – ,,Critic and Art Expert of the Year”
Ferruccio Gard – ,,Outstanding Achievement in Sport and Culture’s Information”
Pietro Valsecchi – ,,Outstanding Achievement in Movie Production”
Raluca Chivu – ,,Outstanding Dentist Of The Year”
Gian Paolo Barbieri – ,,Fashion Photographer of the Year”
Angela Lo Priore – ,,Successful celebrity Photographer”
Enzo Fusco – ,,Fashion Designer and Industry Entrepreneur of the Year”
Lorenzo Carvelli – ,,Outstanding Achievement as Producer and Promoter”
Hofit Golan – ,,Successful Entrepreneur in Entertainment, Fashion and Wellness”
Sigal Hillel – ,,The Best Social Networking PlaXorm” FJS
Patrick Nassogne – ,,Artistic Photographer of the Year”
Daniela De Souza – ,,Excellence in Fashion Design”
Max Czertok – ,,Promising Global Sales Company” Iuvit Media Sales
Keno Draco – ,, Most Promising Action Actor”
Ionuţ Costache – ,,Performance in Residential Development”
Mădălina Brîndușescu – ,,Outstanding Achievement for International Medical Aesthetics Clinic”
COMMENTS