Nu doar corpul poate fi remodelat! Află secretul unui chip perfect

Nu doar corpul poate fi remodelat! Află secretul unui chip perfect

Ridurile de expresie şi cele cauzate de îmbătrânire sunt un mare duşman, mai ales pentru femei. Sătule de produse prezentate drept miraculoase, dar care nu îşi arată niciodată efectul? Este timpul să vă lăsaţi pe mâna experţilor şi să nu mai testaţi serumuri despre care doar aţi auzit că funcţionează, dar care, în realitate, nu au niciun rezultat pentru dumneavoastră.

Doctorul Alin Bortolini, specialist în chirurgie plastică şi estetică şi fondatorul conceptului de frumuseţe integrată, Be Perfect, vă prezintă inamicul ridurilor – liftingul facial – dar vă explică şi de ce apar acestea, pentru a le putea preveni, pe cât posibil: „Dacă şi tu ai observat uitându-te in oglindă că aspectul ochilor tăi şi-a pierdut odată cu trecerea timpului din luminozitate întrucât sprâncenele coboară, pomeţii sunt mai lăsaţi, apar ridurile nazogeniene, iar zona liniei mandibulare a căpătat aspect mai lăsat, atunci poţi beneficia de liftingul facial!“

 

CAUZELE CARE DUC LA RIDAREA PIELII

Înainte de a şti cum trebuie tratate ridurile, trebuie să aflaţi ce le cauzează. Nu este niciun secret că după o anumită vârstă, pielea începe să îşi piardă din elasticitate, iar zonele care au cel mai mult de suferit sunt faţa, gâtul şi mâinile. O vârstă anume la care acestea apar nu există, cert este că după 20 de ani nivelul de colagen, cel care menţine pielea fermă, începe să scadă. Pe lângă acest aspect, există şi anumiţi factori care au impact în acest proces. Pe unii îi putem controla, pe alţii însă, nu.

Cel mai mare duşman al pielii noastre rămâne soarele. Acesta este şi motivul pentru care specialiştii ne repetă să folosim, inclusiv iarna, creme cu factor de protecţie solară, care au rolul de a ne feri de efectele dăunătoare ale razelor UV. Soarele duce nu doar la crearea cutelor, pliurilor şi încreţiturilor pielii, ci şi la apariţia petelor brune şi a uscăciunii.

Poluarea este un alt factor care contribuie la ridarea pielii, laolaltă cu fumatul şi cu consumul de alcool. În acest caz, ridurile pot apărea mai devreme decât ar fi normal.

Expresiile faciale repetate duc şi ele la apariţia unui tip de rid – cel de expresie. Râsul şi grimasele sunt… “vinovate” în acest sens.

 

CE ESTE ŞI CÂND SE RECOMANDĂ LIFTINGUL FACIAL

Deşi nu putem stopa îmbătrânirea, putem măcar să îi atenuăm efectele, cu ajutorul experţilor. Liftingul facial presupune tocmai acest lucru: luptă cu pielea lăsată, şterge aspectul de ten obosit şi mimică tristă, dar şi depozitele de grăsime de la nivelul gâtului. Tehnica oferă, pe scurt, un efect instant de întinerire a chipului.

„Liftingul facial poate fi combinat pentru un rezultat superior cu blefaroplastia superioară şi inferioară şi cu toxina botulinică pentru ştergerea ridurilor de la nivelul etajului superior al feţei (zona frunţii, zona dintre sprâncene sau cele de la coada ochilui).”- Dr. Alin Bortolini, fondator Be Perfect

 

ÎNAINTE DE INTERVENŢIA CARE PROMITE ÎNTINERIREA

Pentru a afla ce tehnică vi se potriveşte cel mai bine, un prim consult este pasul care vă aduce mai aproape de schimbare. Este şi momentul în care specialistul va afla ce medicamente luaţi, de ce alergii sau boli suferiţi. Pentru a avea o viziune amplă asupra stării dumneavoastră de sănătate, vor fi recomandate ecografii, dar şi analize de sânge: „De asemenea, este recomandat să se oprească fumatul cu cel puţin 1 lună înainte sau măcar să se reducă considerabil numărul ţigărilor fumate pe zi.” – Dr. Alin Bortolini, fondator Be Perfect

 

LIFTINGUL FACIAL, O INTERVENŢIE SUB ANESTEZIE GENERALĂ

“Prin liftingul facial se înlătură pielea în exces, se întăresc ţesuturile subcutanate şi muşchii şi se repoziţionează pielea pe faţă şi pe gât.”Dr. Alin Bortolini, fondator Be Perfect

Vorbim despre o operaţie complexă, care se realizează sub anestezie generală, în decurs de aproximativ patru ore. Totul este posibil prin intermediul unor incizii, care variază în funcţie de tipul de lifting facial ales şi, implicit, de amploarea intervenţiei. Doctorul Alin Bortolini expune câteva exemple: „În variantele minim invazive, incizia se află doar la nivelul tâmplelor şi în faţa urechilor până la nivelul lobului auricular. În liftingul facial total, inciziile se prelungesc şi în spatele urechilor şi la nivelul liniei părului.”

Dacă şi ridurile ori pielea lăsată din zona gâtului vă supără, înseamnă că aveţi nevoie şi de un lifting cervical, care va trata „bărbia dublă”. În acest caz, incizia se va face sub bărbie. Aspectul neted ulterior se obţine prin întinderea pielii, care va fi separată de ţesuturile profunde.

„În final, după ce pielea a fost întinsă şi excesul înlăturat, se suturează inciziile cu un tip special de sutură intradermică ce va lăsa semne minime (aproape imperceptibile).”- Dr. Alin Bortolini, fondator Be Perfect

 

 RECUPERARE DUPĂ INTERVENŢIA DE LIFTING FACIAL

Pentru confort maxim, pacientul va rămâne internat câteva zile în clinică, astfel încât vindecarea să decurgă aşa cum trebuie. Cel puţin o săptămână va trebui să evitaţi orice efort, pentru o recuperare mai rapidă. Durerea şi disconfortul vor exista, însă specialistul vă va recomanda un tratament personalizat, pentru a le atenua. Tumefierea şi învineţirea vor fi reduse prin aplicarea unor pansamente în jurul feţei.

Efectele procedurii depind de stilul de viaţă al pacientului, dar şi de factorii genetici. În general, rezultatele intervenţiei chirurgicale se menţin câţiva ani.

 

Transformările spectaculoase au un nume: Be Perfect! Pasionat de frumuseţe şi de perfecţiune, doctorul Alin Bortolini îmbină astăzi la clinica pe care a fondat-o pregătirea în domeniul medicinei estetice, cu cele mai noi tehnologii, pentru ca dumneavoastră să vă bucuraţi de chipul sau de corpul pe care vi le-aţi dorit întotdeauna.

Curioşi cum decurg cele mai populare intervenţii estetice? Vă invităm pe canalul de YouTube al clinicii, pentru a vedea, pas cu pas, în ce constau: https://www.youtube.com/c/BePerfectbyDrBortolini

Pentru contact, aveți la dispoziție numărul de telefon Be Perfect: 0767 373 328,  adresa de mail: drbortolini@beperfect.ro, dar şi site-ul oficial: https://beperfect.ro/

Pe doctorul Alin Bortolini îl găsiţi pe Facebook şi pe Instagram!

https://www.facebook.com/bortolini.alin

https://www.instagram.com/dr.bortolini

COMMENTS

DISQUS: 0