Volumul “Nicolae Bud – Comorile Prieteniei”, lansat la Academia Română

Volumul “Nicolae Bud – Comorile Prieteniei”, lansat la Academia Română

Biblioteca Academiei Române din București va găzdui vineri (29 martie), de la ora 11.00, un eveniment special de lansare de carte. Volumul  aniversar “Nicolae Bud – Comorile Prieteniei” (din seria “Personalități maramureșene – Aniversări”) va strânge în  Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” nume importane din cultura românească. Vor fi prezenți academician Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române, academician Nicolae Manolescu, jurnalista Laura Chiriac, ambasador Neagu Udroiu și doctor Teodor Ardelean.

Cine este Nicolae Bud, autorul cărții

Autorul cărții, Nicolae Bud (65 de ani) s-a născut la Dăneștii Chioarului, Maramureș. A absolvit școala primară și gimnazială în comuna natală, Liceul Industrial Minier, Baia Mare, și Facultatea de Mine, Institutul de Mine din Petroșani. Scriitorul a fost inginer minier la Întreprinderea Minieră Borșa, șef sector subteran și inginer-șef la Exploatarea Minieră Ilba și director la Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Maramureș.

Lansarea va avea loc vineri la Academia Română

Din 2007 este consultant fiscal, iar din 2012 activează în domeniul consultanței economico-financiare și este consilier al Directoratului B.C.F (din 2015 și până în prezent), dar și consilier al președintelui  grupului de firme Astra ( din 2012 – până în prezent). Nicolae Bud a fost deputat în legislaturile 1992-1996, 1996-2000 și 2008-2012. A obținut titlul de Doctor în Științe Inginerești (Universitatea Petroșani, 2012) și cel de Doctor în Economie (Academia de Studii Economice, 2001).

Nicolae Bud a lansat deja cartea la Baia Mare

La Bibioteca Județeana “Petre Dulfu” din Baia Mare a avut loc la 15 martie un eveniment în avanpremiera lansării de la București. În prezența lui Teodor Ardelean (directorul bibliotecii), povestea cărții a fost făcută cunoscută de P.S. Dr. Iustin Sighețeanul, Pr. Dr. Florin Codrea, Pr. Dr. Cristian Ștefan și Prof. Dr. Adrian Sabău.

Volumul, prezentat la Baia Mare

Nicolae Bud a fost timp de un deceniu, între 2005 și 2014, președinte al clubului HCM Baia Mare. În această perioadă echipa feminină de handbal din oraș a obținut cele mai importante performanțe: titlul de campioană națională, câștigarea Cupei și Supercupei României, participări în Cupa EHF și Liga Campionilor.

COMMENTS

DISQUS: 0