Bătrânii sunt otrăviți de dozele puternice de medicamente. Testele medicale se fac pe persoane mai tinere, avertizează un expert al Serviciului Național pentru Sănătate din Anglia, scrie The Telegraph. Profesorul de Farmacologie Clinică și Moleculară Munir Pirmohamed de la Universitatea din Liverpool și manager al sus-numitei agenții, spune că persoanele în vârstă sunt într-un pericol de toxicitate pentru că medicamentele nu pot fi procesate de corpurile lor îmbătrânite la fel cum sunt procesate de către organismele mai tinere.
„Multe dintre aceste medicamente au fost testate pe tineri și pe oameni cu diverse afecțiuni. Când folosim un medicament într-o doză acceptată, de cele mai multe ori îi otrăvim pe beneficiarii lor imediați, adică pe bătrâni.
La asta se adaugă sporul de toxicitate produs de interacțiunea dintre ele. Asta se întâmplă din cauza că funcțiile renale, la persoanele în vârstă se află în declin. Mulți dintre pacienții pe care-i văd eu iau câte 15 – 20 de pastile pe zi, ceea ce înseamnă trei, patru sau chiar cinci interacțiuni, astfel că, pe lângă bolile de care ne ocupăm, trebuie să avem grijă și de interacțiunile dintre ele.
E ușor s-o dai în bară. E foarte ușor să prescrii pilule, dar e foarte greu să te oprești de la ele. Când cineva ia 15 mdicamente pe zi e greu să decizi pe care dintre ele să i-l oprești”, a explicat specialistul.
O persoană din 15 ajunge în spital din cauza reacțiilor adverse ale medicamentelor
Studii anterioare au scos în evidență că o persoană din 15 se află în spital din cauza reacțiilor adverse ale medicamentelor prescrise, ceea ce înseamnă că aproximativ 8.000 de paturi sunt ocupate din cauza capacității scăzute a organismelor în vârstă de a gestiona medicamentele. Asta înseamnă costuri suplimentare la bugetul de stat.
50% dintre persoanele intervievate au spus că au luat medicamente chiar dacă erau conștiente de reacțiile lor adverse dar sunt și mulți care au admis că s-au oprit, tocmai din cauza acestor efecte adverse.
„Bătrânii sunt excluși de la testările medicamentelor, pentru că există această percepție că bătrânii sunt dezordonați, strică testele, nu vin la programări sau pur și simplu mor. În lumea reală, persoanele cardiace au în jur de 85 de ani, dar în testările clinice vârstă medie e de 65 de ani”.
COMMENTS