Câți bani s-au cheltuit de Revelion

Câți bani s-au cheltuit de Revelion

Românii nu se uită la bani atunci când vine vorba de petreceri. O arată o statistică întocmită de Federația Patronatelor din Turism. În acest an, de Revelion, numărul turiştilor a crescut cu 4,5 %, având în vedere majorarea puterii de cumpărare şi, mai ales, prezenţa voucherelor de vacanţă, care au compensat lipsa zăpezii din unele staţiuni.

40 de milioane de euro au spart românii de Revelion

Peste 166.000 de turişti români au ajuns de Revelion în staţiunile ţară, cu 4,5% mai mult decât în anul precedent, şi au cheltuit peste 40 de milioane de euro, în creştere cu 8,5%, comparativ cu Revelionul anterior, a anunţat vineri Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

„Ca în fiecare an, România rămâne principala opţiune de vacanţă a turiştilor români. Tarifele de cazare accesibile, mâncarea mai ieftină decât oriunde în destinaţiile străine concurente şi faptul că pentru prima dată au fost distribuite voucherele de vacanţă şi personalului bugetar, au făcut ca numărul de români din staţiunile autohtone să crească de la an la an. Pe de altă parte, chiar dacă nu a devenit, aşa cum ne dorim cu toţii, o destinaţie internaţională importantă, un numar din ce în ce mai mare de străini au început să ia în calcul România atunci când îşi plănuiesc vacanţa de Revelion”, a spus Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv FPTR.

Care au fost cele mai căutate destinații

Cele mai multe locuri vândute de Revelion s-au înregistrat în turismul rural. Astfel, 57.000 de turişti au preferat să-şi petreacă noaptea de Revelion la pensiuni, fiind, totuşi, cu 1,7% mai puţini faţă de anul trecut. Peste 28.000 de români au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în staţiunile balneare, similar cu anul trecut. În acest an, o creştere s-a înregistrat în zonele montane, unde 37.000 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion la munte, cu 2,7% mai mult faţă de anul 2017. Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Strajă, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.

Cea mai mare creştere procentuală s-a înregistrat pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, unde au plătit un pachet de minimum 2 nopţi peste 42.000 de persoane, în creştere cu 16,5% faţă de anul trecut. Creşteri s-au înregistrat în Delta Dunării, dar şi pe Litoral.

Români mai puțini de Revelion în străinătate

Numărul celor care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte ţări a scăzut cu aproximativ 5% faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă, aceştia cheltuind însă o sumă similară cu cea de anul trecut, aproximativ 6,1 milioane de euro. Cei mai mulţi şi-au cumpărat pachete pentru destinaţii de schi şi sporturi de iarnă în Austria, Franţa, Italia şi Bulgaria.

COMMENTS

DISQUS: 0