Peste 8.000 de spectatori vor participa la cele două evenimente „Explosive Live”, turneu care a debutat în 2016. În concertele de la Bucureşti, David Garrett va fi acompaniat de Franck van der Heijden – chitară solo – dirijor, producător şi director muzical care a lucrat cu artişti precum David Guetta, Andrea Bocelli, Withing Temptation, Black Eyed Peas şi chiar Michael Jackson; John Haywood – clape/ pian – producător britanic; Marcus Wolf – chitară ritmică şi vocalist; Jeff Allen – bas – a colaborat cu artişti precum Rosanne Cash, Fice for Fighting şi Avril Lavigne; Jeff Lipstein – tobe – cofondator al New Jersey Percussion Ensemble.
Concertul lui David Garett va dura două ore și jumătate
Concertele de la Sala Palatului vor începe la ora 20.00 şi vor avea o durată de aproximativ două ore şi jumătate, cu o pauză de 15 minute. Organizatorii precizează că persoanele care deţin bilete cu data de 8 iunie, când fusese iniţial anunţat un prim show al lui Garret la Bucureşti, vor avea acces doar la concertul de joi, 13 septembrie, iar persoanele care deţin bilete inscripţionate cu data de 9 iunie, vor beneficia de acces la concertul de vineri, 14 septembrie.
COMMENTS