Explozii devastatoare în Sri Lanka, de Paștele catolic

Explozii devastatoare în Sri Lanka, de Paștele catolic

Opt explozii au avut loc în biserici şi hoteluri din Colombo, capitala statului Sri Lanka şi în alte oraşe din ţară, în ziua în care creștinii catolici sărbătoresc Paștele (pe 21 aprilie). 207 oameni au murit în atacurile sângeroase şi 469 au fost rănite. Şapte persoane au fost arestate până acum, toate fiind din rândul extremiştilor religioşi.

Printre morţi se numără membrii ai comunităţii creştine din Sri Lanka, dar şi 35 de turişti din Marea Britanie, Olanda, Turcia, China şi Portugalia. Potrivit unor surse medicale, turiştii morţi ar fi din opt ţări.  Trei poliţişti au murit în Dematagoda, la trei ore de la atacurile iniţiale, unde a avut loc a opta explozie, în timp ce urmăreau unii dintre atacatori. Conform guardian.com, exploziile au fost toate organizate de un singur grup de extremişti religioşi.

Unde au avut loc cele 8 explozii

În total, duminică au avut loc opt explozii, din care şase iniţiale, urmate de alte două. Trei biserici şi trei hoteluri au fost ţintele atacurilor. Cele trei hoteluri de lux, Shangri La, Kingsbury şi Cinnamon Grand (preferat de politicieni), se aflau toate în capitala Colombo, la fel ca şi biserica St. Anthony, dar şi casa de oaspeţi de lângă Grădina Zoologică Dehiwala, şi locul unde au fost ucişi cei trei poliţişti, Dematagoda.

O altă explozie a avut loc la nord de Colombo, în Negombo, la biserica St. Sebastian, iar a opta explozie a fost în vestul ţării, la biserica Zion din Batticaloa.

Nu sunt români, printre victimele celor 8 explozii

Potrivit news.ro, autoritățile locale din Colombo nu au nitificat că ar fi și cetățeni români în locurile atacate. ”Ambasada României la Colombo urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de exploziile produse la data de 21 aprillie 2019, în oraşul Colombo şi în alte regiuni din Republica Democratică Socialistă Sri Lanka.  Reprezentanţii misiunii diplomatice române au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate”, a transmis, duminică, MAE, la solicitarea News.ro.

COMMENTS

DISQUS: 0