Întâmpină primăvara cu momente dulci

Întâmpină primăvara cu momente dulci

Primăvara înseamnă culoare, armonie, veselie și viață. Miresmele ne înconjoară de pretutindeni. Aromele se împletesc cu experiențe senzoriale de poveste. Iar momentele dulci au farmecul lor: le putem asocia cu amintiri de neuitat ori evenimente care ne-au marcat viețile. Mai ales că martie reprezintă tot ce e mai frumos pe această lume, este luna Femeii și ocazia perfectă pentru a ne răsfăța (pe noi sau pe femeile din viața noastră) cu mici atenții, cadouri și dulciuri.

Ți-ai propus să întâmpini primăvara cu momente dulci? Noi îți recomandăm câteva torturi și prăjituri care cu siguranță vor rămâne în amintirea celor dragi. În fond, fiecare preparat este unul memorabil! Specialiștii cofetari ArtDessert.ro vin în ajutor cu torturi, prăjituri, produse de patiserie și chiar și un candy bar pentru cei mai pretențioși clienți.

Pentru a-ți surprinde femeia din viața ta, alege un tort îmbrăcat în cremă de unt cu decoruri făcute din pastă de zahăr și lucrate manual. Sau ce ai zice de o Pavlova cu mascarpone și zmeură? Compoziția este realizată din bezea, mascarpone și frișcă naturală, coulis de zmeură, iar decorul este îmbrăcat în fructe. Pentru a fi în ton cu sărbătoarea primăverii, optează pentru un tort Mon Macarons cu flori naturale.

Arată-ți dragostea cu prăjiturile în formă de inimă –  compoziția este din blat de biscuiți, mousse de ciocolată albă, zmeură, crocant și este îmbrăcată în velur de ciocolată, unt de cacao și colorant alimentar.

Până și gusturile rafinate pot fi satisfăcute cu un crocant cu măr la pahar. Ce conține? Măr caramelizat, pralină crocantă și mousse de ciocolată cu lapte și caramel.

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, Irina Elena Apostol este persoana care a reușit să transforme în artă măiestria de a prepara prăjituri. Urmând o tradiție de familie, a desăvârșit pasiunea pentru dulciurile tradiționale, transformându-le în adevărate minuni atât prin compoziție, cât și prin aspect. În plus, Irina Elena Apostol, owner-ul ArtDessert, a fost aleasă în anul 2015 ambasador Modecor (Modecor italia este unul dintre cei mai mari producători de ustensile, decoruri și materii prime pentru cofetărie) în România, urmând ca împreună cu specialiștii italieni să susțină cursuri de profil și să prezinte inovațiile și produsele de top ale acestora.

COMMENTS

DISQUS: 0