La ce să fii atent atunci când vrei să rezervi localul pentru nuntă?

La ce să fii atent atunci când vrei să rezervi localul pentru nuntă?

Un avans achitat şi un contract semnat sunt semnele că ai găsit localul perfect pentru nunta ta! Dar până în acest punct poate fi… drum lung, mai ales dacă nu beneficiezi de ajutorul unei persoane care a mai trecut prin asta. Specialiştii de la Royal Palace Ballroom, Locaţia de Top 2023”, potrivit galei Health, Beauty and Lifestyle din octombrie ţi-au pregătit lista celor mai importante aspecte de avut în vedere, înainte să decizi că un anumit salon este ideal pentru marele eveniment din viaţa ta.

La ce să fii atent atunci când vrei să rezervi localul pentru nuntă:

1. Analizează piaţa

          Primul pas este să pui pe listă localurile care îţi surâd! Cu siguranţă vor fi multe, iar alegerea nu va fi una uşoară, mai ales sub presiunea faptului că evenimentul este unic în viaţă şi îţi doreşti ca totul să arate impecabil.

 Recomandăm vizionarea spaţiului dorit pentru nuntă chiar şi cu un an înainte. Avem clienţi care rezervă localul cu până la doi ani în avans, pentru a fi siguri că prind disponibilă ziua dorită. Nu uitaţi: mulţi miri pot alege exact aceeaşi perioadă ca cea pentru care voi optaţi, deci există cazuri în care cererea depăşeşte oferta.”

(echipa Royal Palace Ballroom)

De altfel, prima întrebare de adresat specialiştilor în organizarea evenimentelor este dacă localul este disponibil în data dorită de voi, pentru a şti dacă varianta rămâne în continuare în picioare sau va fi tăiată de pe lista favoritelor. De departe, cele mai aglomerate luni pentru nunţi sunt iulie, august, septembrie şi chiar octombrie, iar zilele de sâmbătă sunt pe primul loc în preferinţele viitorilor însurăţei.

Cele mai căutate localuri sunt cele tip ballroom, care invită la socializare şi oferă suficient spaţiu de desfăşurare. Cel mai puţin căutate sunt construcţiile în T sau în L, cu coloane şi pereţi care aglomerează interiorul şi care, de altfel, împiedică invitaţii să se vadă, să comunice, să danseze.”

(echipa Royal Palace Ballroom)

Specialiştii de la Royal Palace Ballroom pun la dispoziţie doritorilor un local cu 350 de locuri şi cu grădină proprie, destinat celor care îşi doresc să aibă alături de ei în ziua marelui eveniment cei mai dragi oameni.

La ce să fii atent atunci când vrei să rezervi localul pentru nuntă:

2. Acordă importanţă dotărilor din restaurant

Dacă un local ţi-a picat cu tronc, iată ce ar trebui să faci în continuare: interesează-te de capacitatea restaurantului şi confruntă informaţia obţinută cu lista ta de invitaţi. Dacă sunt compatibile şi ştii că există suficient loc pentru toate persoanele pe care le doreşti la eveniment, înseamnă că eşti pe drumul cel bun!

Alte aspecte importante de avut în vedere sunt numărul locurilor de parcare disponibile pentru oaspeţi, numărul ospătarilor care se vor ocupa de mese, fixarea orei de începere a petrecerii, fixarea orei de încheiere a acesteia, precum şi titlul de exclusivitate asupra localului în seara evenimentului. Gratuităţile primite de miri sunt, de asemenea, importante.”

(echipa Royal Palace Ballroom)

           Aerisirea spaţiului ales pentru nuntă este, de asemenea, un aspect de analizat: asigură-te că localul are aer condiţionat pentru nunţile de vară, şi încălzire, pentru evenimentele de toamnă-iarnă.

La ce să fii atent atunci când vrei să rezervi localul pentru nuntă:

3 Detalii legate de meniu

          Mâncarea este deosebit de importantă: ideal ar fi să te asiguri că ea este preparată chiar în restaurantul localului, ca să fie proaspătă şi servită la temperatura ideală.

Cele mai căutate meniuri sunt cele tradiţionale, pe gustul majorităţii invitaţilor. Bogate, variate, delicioase, cam acestea sunt cele trei caracteristici pe care mirii le caută. Esenţial este să participaţi la degustare alături de jumătatea voastră, ca să ştiţi exact ce fel de preparate vă sunt pe plac. Nu uitaţi să discutaţi cu event managerul şi despre situaţiile în care numărul invitaţilor se schimbă, pentru a stabili toate detaliile. Nu de puţine ori, mirii se confruntă cu anulări de ultim moment sau cu confirmări pe ultima sută de metri, care dau peste cap calculele.”

(echipa Royal Palace Ballroom)

 

           Şi băutura trebuie luată în calcul: unele localuri o au cuprinsă în preţul meniului. Altele, nu. În general, mirii preferă să scape de grija băuturilor şi să lase totul în seama restaurantului. Ţine seama şi de cantitatea necesară de băutură. Cele mai populare sortimente servite la evenimente sunt vinul şi whiskey-ul.

La ce să fii atent atunci când vrei să rezervi localul pentru nuntă:

4 Muzica, esenţială pentru distracţie

          Acustica localului este esenţială, de asemenea: nu există nuntă fără muzică, deci nu ignora acest aspect. Unele restaurante oferă DJ, altele, nu, deci în astfel de situaţii mirii vor trebui să caute pe cont propriu un specialist care să se ocupe de ritmurile evenimentului.

 „Şi discuţiile legate de volumul muzicii după o anumită oră ar trebui purtate cu reprezentanţii localului. În plus, nu uitaţi că unele restaurante nu sunt concepute pentru muzică live, deci nu veţi putea apela la formaţii în astfel de cazuri. Multe cupluri preferă trupele din simplul moment că evenimentul va fi astfel mai animat!”

(echipa Royal Palace Ballroom)

La ce să fii atent atunci când vrei să rezervi localul pentru nuntă:

5 Decorul îţi spune povestea

          Decorul atrage privirea şi admiraţia invitaţilor. Este un aspect de care trebuie să te ocupi în detaliu, întrucât scoate din anonimat evenimentul şi devine parte esenţială din povestea pe care vrei să o transmiţi. Felul în care nunta ta arată îţi aparţine în întregime, dacă nu apelezi la un wedding planner, aşadar lasă-ţi imaginaţia şi preferinţele să vorbească pentru tine!

Minimalist, Glamour, Rustic sau Clasic, decorul are puterea să transmită stări. Optează pentru o temă, dacă există ceva care să te reprezinte întru totul. Florile sunt deosebit de importante în decorul nunţii, iar dacă nu te simţi creativ, le poţi lăsa doar pe ele să facă spectacol. Bujorul este ideal pentru nunţile relaxate. Dacă optezi pentru un eveniment cu pretenţii, alege trandafirii şi crinii imperiali.”

(echipa Royal Palace Ballroom)

Sursă de inspiraţie îţi pot fi şi evenimentele trecute care au avut loc în restaurantul ales: poţi discuta cu reprezentanţii, pentru a vedea cum a arătat localul la alte nunţi. S-ar putea să ai surprize şi chiar să te îndrăgosteşti de modul în care alţi miri au pus în evidenţă anumite elemente de decor.

           Situat la un pas Capitală, Royal Palace Ballroom beneficiază de o sală spectaculoasă, dar şi de o grădină cu piscină, pentru cele mai frumoase petreceri, organizate în orice anotimp. Găsiţi localul exclusivist  pe strada Mihai Eminescu, la numărul 87, în comuna Tunari, din judeţul Ilfov, dar şi pe site-ul oficial:  https://royalpalaceballroom.ro/ şi pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/royalpalaceballroom/ Pentru informaţii suplimentare, puteţi apela numărul de telefon: 0748 018 018 sau puteţi scrie un mail la adresa: office.royalpalace@gmail.com

COMMENTS

DISQUS: 0