Vă întrebați des dacă firele de păr căzute în timpul dușului, în timpul uscării sau al perierii sunt un proces normal? Trebuie să știți că răspunsul este pozitiv, dacă se încadrează în anumite limite.
Doctorul Alin Bortolini, medic specialist chirurgie plastică și estetică și fondatorul clinicii Be Perfect, ne dezvăluie în rândurile următoare când ar trebui să devină căderea părului un motiv de îngrijorare, dar și ce puteți face ca să obțineți din nou părul des și frumos de odinioară.
CE AFECȚIUNI POATE ASCUNDE CĂDEREA PĂRULUI
Oricare dintre noi pierde, în medie, zilnic între 50 și 100 de fire. Este perfect normal, căci astfel părul se regenerează. Pe scurt, firele îmbătrânite sunt înlocuite cu altele noi, care vor crește în același folicul.
Dacă totuși sesizați brusc o modificare în acest proces natural, ar putea fi un semnal de alarmă că în organism lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui, avertizează doctorul Alin Bortolini. Care ar putea fi cauzele? Dacă știți că factorii ereditari ies din calcul sau dacă aveți siguranța că vă îngrijiți părul așa cum trebuie, și totuși, vă treziți cu prea multe fire pierdute zi de zi, poate ar fi bine să cereți ajutorul specialiștilor. Printre afecțiunile care pot determina căderea părului se numără: dereglările hormonale, diversele boli de piele, precum dermatita seboreică ori eczemele, diferite traumatisme fizice, anumite infecții, dar și stresul.
LEGĂTURA DINTRE CĂDEREA PĂRULUI ȘI CARENȚA DE VITAMINE
De asemenea, nu trebuie să neglijați nici aspectele care țin de alimentație. O lipsă de vitamine sau de minerale poate fi o altă cauză a căderii părului. Potrivit specialiștilor, carența de fier este una dintre cele mai frecvente cauze ale căderii excesive a firelor.
Și prea puține proteine pot încetini procesul natural de regenerare. Nici reversul medaliei nu aduce lucruri bune, ne spune doctorul Alin Bortolini. Nu consumați vitamine în exces, de dragul de a vă îndesi părul. Surplusul poate crea tocmai efectul invers.
CUM ÎNDESEȘTE TERAPIA PRP PĂRUL
Cam 30 la sută din populația Globului, femei, dar și bărbați, se confruntă cu căderea excesivă a părului, potrivit datelor. Este un lucru neplăcut pentru ambele părți. Norocul este însă că revoluția din industria medicinei estetice ne ajută inclusiv atunci când vine vorba despre menținerea unei podoabe capilare sănătoase, pentru un timp îndelungat. Totul este simplu, rapid și, în zilele noastre, fără implant! Vorbim despre o procedură avansată de stimulare a creșterii firelor de păr, care se potriveşte sută la sută fiecărui pacient şi care este folosită inclusiv pentru menţinerea tinereţii tenului: tratamentul non-chirurgical PRP este răspunsul.
Terapia și-a dovedit eficiența, în timp, pentru cei care se confruntă cu căderea părului din cauza vârstei, din cauza alopeciei și nu numai: „Terapia PRP sau terapia vampir cu plasmă autologă bogată în trombocite este cel mai modern tratament în domeniul regenerării pielii prin forţe proprii, de care poţi beneficia şi care presupune recoltarea sângelui, procesarea şi reinjectarea în piele, cu rol în: stimularea reparării celulare, sinteza de colagen, stimularea creşterii firelor de păr.” -doctorul Alin Bortolini, fondatorul clinicii BePerfect
Deoarece corpul foloseşte resurse proprii, terapia este lipsită de riscuri, cum ar fi eventualele alergii ori infecţii, însă este destul de meticuloasă. De ce? Pentru că plasma –cu rol de coagulare şi vindecare- este injectată cu ajutorul unei seringi în zonele vizate ale scalpului.
CÂND SE OBSERVĂ REZULTATELE
Procedura durează aproape o întreagă oră. Nu vă imaginați că este singura dată când trebuie să treceți pe la cabinetul specialiștilor. Pentru a vedea rezultate, este nevoie, în general, de minimum patru ședințe.
„Pentru căderea părului ședintele pot varia între 6 și 10, inițial de două ori pe lună, ulteior lunar, pentru ca pe termen lung să se efectueze 1-2 sesiuni pe an. Tratamentul poate fi repetat la nevoie.”-doctorul Alin Bortolini, fondatorul clinicii BePerfect
Primele efecte le puteți sesiza după prima lună de tratament, ulterior, ele se îmbunătățesc cu fiecare ședință. Doctorul Alin Bortolini recomandă și adoptarea unui stil de viață sănătos, pentru a crește șansele de reușită a tratamentului.
La clinica Be Perfect schimbarea în bine începe cu un prim pas: controlul, în cadrul căruia medicul va identifica zonele cu probleme, în urma unei analize detaliate.
Be Perfect este despre a crea cea mai bună versiune a dumneavoastră. Dacă vreți să puneți stop căderii părului, doctorul Alin Bortolini vă așteaptă la o consultație. Ca să vă faceți curaj, intrați pe canalul de YouTube al clinicii, acolo unde puteți să vă familiarizați cu procedurile de înfrumusețare: https://www.youtube.com/c/BePerfectbyDrBortolini
Pentru detalii, aveţi la dispoziţie numărul de telefon: 0767 373 328, adresa de mail: drbortolini@beperfect.ro, dar şi site-ul: https://beperfect.ro/.
Pe doctorul Alin Bortolini îl găsiţi pe Facebook şi Instagram!
https://www.facebook.com/bortolini.alin
https://www.instagram.com/dr.bortolini/
COMMENTS