Uși de garaj secționale VS. Uși de garaj tip rulou. Care sunt diferenţele şi ce alegem?

Uși de garaj secționale VS. Uși de garaj tip rulou.  Care sunt diferenţele şi ce alegem?

Dacă sunteți posesorul unui autoturism, cu siguranță ați constientizat importanța unui garaj. Un astfel de spațiu, de obicei o anexă a casei, ne poate proteja mașina în valoare de cel puțin câteva mii de euro de capriciile vremii sau de oamenii cu intenții îndoielnice. Nu mai punem la socoteală faptul că ne scutește de grija găsirii unui loc de parcare, o problemă destul de mare, mai ales în orașe.

În cazul în care aveți în plan să vă construiți unul, acordați o atenție deosebită ușii de la garaj, care trebuie aleasă în așa fel încât să poată fi manevrată cu ușurință în spațiul ales de dumneavoastră. Specialiștii de la Vega Prod Sistem vă vin în ajutor. Pentru că niciun proiect nu este prea mare sau prea mic pentru ei, oferă servicii de calitate de mai bine de un deceniu  încoace. Vega Prod vă pune la dispoziție, printre altele, două tipuri de uși pentru garaj.

 

UȘILE DE GARAJ SECȚIONALE

Clienții Vega Prod care aleg ușile de garaj secționale, unele dintre cele mai populare pe piață, o fac mai ales pentru că pot insera în structura panourilor o ușă pietonală. Practic o intrare care funcționează independent, fără a mai acționa întreaga ușă. Și este extrem de utilă dacă ne gândim că orice garaj este și un spațiu suplimentar de depozitare.

Ușile de garaj secționale sunt formate, după cum le spune și numele, din modele de uși confecționate din mai multe secțiuni/ panouri, iar la Vega Prod Sistem se găsesc într-o gamă largă de dimensiuni, modele și finisaje.

„Îți poți personaliza ușa de la garaj secțională cu o nuanță care să se potrivească cu proiectul tău. Avem pe stoc inclusiv culori care imită lemnul, astfel putem oferi un termen de execuție rapid pentru aproape orice nuanță.

Montarea lor este însă relativ complexă, practic se poate face doar de către specialiști.  Chiar dacă ulterior sunt ușor de operat și silențioase, totuși au un dezavantaj major comparativ cu ușile de garaj tip rulou, pe care îl veți descoperi în paragraful următor.

 

UȘILE DE GARAJ TIP RULOU

Ușile de garaj tip rulou se folosesc ca alternativă la ușile secționale. Sunt rulouri exterioare de dimensiuni mari, care, pentru o mai bună izolare termică, au lamelele umplute cu spumă poliuretanică.

Cel mai mare plus al lor, comparativ cu modelul anterior, este faptul că nu necesită spațiu de montaj pentru șinele orizontale de culisare. Practic toate lamelele se strâng într-o casetă care economisește loc. Culisează pe verticală, asta înseamnă că ușa nu iese în afara fațadei.

Un minus este însă că nu pot avea o ușă pietonală înglobată în rulou și sunt mai zgomotoase. Trebuie să știți că ușile de acest fel pot fi acționate în mai multe moduri:

-acționare electrică cu întrerupător

– acționare electrică cu întrerupător și telecomandă

– acționare cu arc pretensionat

-acționare manuală cu reductor și manivelă.

 

”Prin experiența în domeniu de aproximativ 20 de ani a colegilor noștri, garantăm că putem oferi cele mai bune soluții tehnice pentru orice proiect. Folosim numai produse de calitate, pentru a atinge standardele dorite.”, a declarat Emil Preda, fondatorul VegaProdSistem

 

Prin calitate și profesionalism, serviciile și produsele Vega Prod Sistem au ajuns să fie preferate și de vedete. Dorian Popa, Amna, Connect-R şi Liviu Teodorescu au apelat la specialiști pentru amenajarea locuinţelor. Compania, premiată în cadrul galei I Success cu titlul de “Cel mai bun brand de uşi și ferestre premium”, oferă produse de înaltă calitate și consultanţă pentru a satisface orice cerere din partea clienților.

Pe site-ul vegaprod.ro puteți găsi galerii foto cu proiectele deja executate sau puteți cere oferte personalizate. Pentru mai multe informații, puteți apela și numărul de telefon: 0760.273.174 sau puteți trimite un mail, la adresa: office@vegaprod.ro

 

 

 

 

COMMENTS

DISQUS: 0