Ca orice lucru frumos, sărbătoarea de Paște a trecut . Indiferent de locul în care aceasta a fost celebrată, mâncarea nu a lipsit de pe masa românilor. Dar cum putem face să ne menținem sănătoși atât fizic cât și psihic dupa o perioadă în care am mâncat pe saturate?
Terapeutul Carmen Barcan este aici pentru a ne da câteva sfaturi despre întreţinerea siluetei.
,, Recomand alimentaţia corectă, mişcare fizică, odihnă şi atitudine pozitivă. Ar trebui să mergem minim 3 zile pe fructe şi legume, adică să putem realiza o detoxifiere. Alegem orice fruct şi legumă care ne place dar recomandarea mea este, indiferent că este fruct sau legumă, să fie de sezon. După cele 3 zile de detoxifiere, recomand o lună de zile de regim echilibrat care să conţină într-o măsură adecvată urmatoarele: proteine, grăsimi, carbohidraţi, săruri minerale şi vitamine. Astfel, dieta trebuie să fie săracă în zaharuri şi grăsimi. Cea mai mare parte a caloriilor trebuie să provină culmea, dar nu vă speriaţi, din cereale integrale inclusiv pâine integrală, orez integral şi chiar paste ingrale. Se urmăreşte prin acest consum funcţionarea adecvată a intestinului, evitând astfel constipaţia care este în detrimentul sănătăţii şi obţinerii unui corp de invidiat. Cantitatea de grăsimi nu trebuie să depăşească un sfert din totalul zilnic de calorii. De asemenea, alimentele trebuie să fie bogate în, vitamina D deoarece ştim foarte bine că vitamina D consolidează oasele, tot aceste alimente trebuie să conţină şi vitamina C deoarece această vitamină repară ţesuturile şi întăreşte capilarele, vitamina B deoarece facilitează toate procesele de asimilare a alimentelor ceea ce este un lucru extrem de important pentru a avea valoare nutritivă şi nu în ultimul rând, vitamina B6 care stimulează activitatea creierului. Recomandările pe care le fac se referă la consumul bazat pe: spanac, varză, broccoli, mazăre, linte, soia, fructe proaspete adică afine, banane, pepene galben, dar şi fructe uscate( prune deshidratate şi stafide), nuci, iaurt, kefir, ouă, peşte ( hering, scrumbie, sardine, ton, somon). La toate acestea se adaugă şi elementele de maximă importanţă şi anume, hidratarea suficientă cu apă şi mişcarea fizică constantă adică, mers alert, puţină gimnastică dimineaţa, la prânz şi seara, în principiu să fie mişcare fizică şi nu neapărat sport. Tot ceea ce am recomandat până acum formează o legătură foarte bună cu ceea ce este de fapt esenţialul şi anume, cât mai multă iubire de sine şi tot atât de multă iubire pentru cei dragi. Cu alte cuvinte, haideţi să apreciem ceea ce funcţionează, ceea ce funcţionează este întocmai ceea ce am spus până acum. La toate acestea mai adaug odihna ( măcar 6-7 ore pe noapte) şi atitudinea pozitivă indiferent de cate probleme intâmpinăm. Acestea sunt recomandările mele şi cred că daca o lună de zile am pune în aplicare tot ceea ce am spus până acum, cu toţii am obţine rezultate foarte bune şi probabil vom continua şi pe viitor să facem la fel lucrurile să funcţioneze”, a declarat Carmen Barcan
Cu alte cuvinte, trebuie să avem grijă de corpul nostru şi de echilibrul dintre fizic si psihic indiferent de stresul la care îl supunem indiferent de perioada anului. O alimentaţie corectă şi sănătoasă stabileşte acest echilibru!
Faceți un efort conștient începând de azi, chiar de acum, pentru a cunoaște performanța și succesul autentic, între cele două neexistând de fapt nicio diferență. Să obții un stil de viață sănătos și să-l menții a la longue înseamnă să întorci șansa de partea ta. Aspiră la o sănătate de fier cu o rată de succes de 100%.
În cadrul galei I Success ,, Health, Beauty & Lifestyle Awards 2021” care a avut loc în luna Martie, Carmen Barcan a primit încă un premiu pentru ,, Cel mai bun terapeut al anului 2021”
Schimbarea începe acum!
COMMENTS