,,Eram timid și mi-a fost frică să cânt!,, a declarat în exclusiviate la aniversarea majoratului din Berăria H.

,,Eram timid și mi-a fost frică să cânt!,, a declarat în exclusiviate la aniversarea majoratului din Berăria H.

Ce regrete are solistul trupei Provincialii, Ionuț Ungurenu?

,,Eram timid și mi-a fost frică să cânt!,,
a declarat în exclusiviate la aniversarea majoratului din Berăria H.

1. Ionuț, dacă ai fi o carte, ce titlu ar avea aceasta și cum ar arăta coperta?
,,Viața timidului băiat din Mărășești, Jud. Vrancea, care și-a înfrânt fricile și demonii și a ajuns pe scenă încercând să cânte. Iar coperta ar fi colorată…cu roșu, albastru și foarte mult mov.

2. Ce ai fi vrut să devii, dar nu ai putut?
În clasa a 8-a îmi doream foarte mult o carieră sportivă, dar s-a ales praful de ea.

3. Daca ar fi să oferi un singur sfat unui prieten, care ar fi acela?
Niciodată să nu renunți la ceea ce iubești indiferent de modurile în care viața te plimbă! Să nu renunți la ceea ce-ți place cu adevărat!

Înainte de concertul aniversar susținut în Orașul cu chef de viața, acolo unde mii de fani și zeci de vedete i-au fost alături, Ionuț Ungureanu, solistul trupei Provincialii, a declarat că ar fi în stare să renunțe la propria-i viață pentru a salva lumea.

4. Ce ai fi dispus să faci pentru a salva lumea?
Mi-ar plăcea să fiu acel erou adevărat care renunță la viață pentru a salva omenirea.

5. Ce a fost frumos, dar ai pierdut?
Copilăria!
A fost cea mai frumoasă copilărie pe care un copil și-o poate dori. O copilărie liniștită, la Mărășești, fără griji.

6. Ce ți-ai dori să retrăiești?
Perioada dintre clasa a 4-a și clasa a 8-a! Cantonamente, competiții, liniște!

7. Ce te motivează să te ridici dimineața din pat?
,,Tata, mergem la școal?!,,

Ionuț Ungureanu, a declarat în exclusivitate pentru Berăria H că și-ar fi dorit să fie pilot de curse! Motivul? Singurul mod prin care și-ar fi putut învinge demonii vitezei.

8. Cu ce talent ai fi vrut să fi înzestrat?
Mi-ar fi plăcut să fiu pilot de curse și să-mi înving demonii vitezei.

9. Dacă mâine ar dispărea internetul…
Dumnezeule cât de greu ar fi! Cu toate că nu avem curajul să recunoaștem, trăim într-o epocă în care internetul își face de cap. Ar fi crunt, dar cred că ne-ar fi mai bine!
10. Trăim în era…
Vitezei maxime și a lucrurilor făcute în grabă. Nu mai savurăm nimic din ceea ce știam noi în trecut că era ok.

11. Viitorul aparține…
Copiilor și firilor care au curaj!

Interviu oferit în exclusivitate pentru Berăria H, Orașul cu chef de viață.

COMMENTS

DISQUS: 0