Un pacient, internat la Psihiatrie, a ucis patru bolnavi

Un pacient, internat la Psihiatrie, a ucis patru bolnavi

Tragedie la Spitalul de Psihiatrie Săpoca! Un bolnav internat la unitatea medicală din judeţul Buzău ar fi omorât în noaptea de sâmbătă spre duminică alţi patru pacienţi şi a rănit alţi nouă.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Buzău, un apel la 112 a fost primit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.30, în care se anunţa că un pacient al Spitalului de Psihiatrie Săpoca ar fi devenit violent.

Pacientul a devenit violent şi a lovit cu un obiect metalic luat din spital

„La faţa locului s-au deplasat colegii mei, care au reuşit să-l imobilizeze pe bărbatul de 38 de ani. Acesta se află în acest moment în custodia Poliţiei”, au declarat, reprezentanţii IPJ Buzău.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, patru pacienţi ar fi fost omorâţi şi alţi nouă răniţi, după ce bărbatul de 38 de ani i-ar fi lovit cu un obiect metalic luat din spital. Este vorba se pare de un stativ de perfuzii.

Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

COMMENTS

DISQUS: 0