Belşug! Este, probabil, principalul cuvânt care ne vine în minte atunci când ne gândim la toamnă. Tocmai pentru că sezonul frunzelor multicolore este după colţ, specialiştii în evenimente fără cusur de la Royal Palace Ballroom vă aduc inspiraţia necesară dacă vreţi să organizaţi o nuntă toamna! La ce elemente inedite puteţi apela pentru un decor de poveste sau ce nu ar trebui să lipsească de pe mesele invitaţilor, aflaţi din rândurile următoare.
DECORURI COLORATE, ÎN TON CU ANOTIMPUL
Pentru că tot vorbeam despre belşug, nunţile de toamnă au un farmec aparte, dacă nu punem limite creativităţii. Una dintre cele mai iubite teme pe care le puteţi asocia evenimentului vostru este strâns legată de coloritul puternic al sezonului. Roşu sangria, portocaliu vibrant sau galben calm sunt nuanţele vedetă ale toamnei, pe care le puteţi folosi în combinaţii inedite.
ECHIPA ROYAL PALACE BALLROOM: „Bogăţia pe care ne-o oferă toamna se poate reflecta într-un eveniment special ca acesta. Puteţi să decoraţi prezidiul cu ceva mai mult decât clasicele flori albe, în cascadă. Puteţi să apelaţi la un covor de frunze, combinat cu flori de sezon, care vor da aerul unui eveniment realizat în strânsă legătură cu natura.”
Specialiştii Royal Palace Ballroom mai vin cu un pont: puteţi aşeza coşuri împletite pe mesele invitaţilor, pline cu toate fructele care fac spectacol toamna, precum mere, gutui sau struguri. Imaginaţi-vă doar cu ce parfum şi arome vă veţi delecta oaspeţii!
ECHIPA ROYAL PALACE BALLROOM: „Pentru că toamna este, fără doar şi poate, sezonul cozy al anului, recomandăm folosirea lampioanelor şi lumânărilor, ca elemente de decor, pentru că pot crea o atmosferă extrem de primitoare şi de intimă. Nunţile de toamnă trebuie să aibă un aer rustic, natural, şic, romantic.”
Cât despre aranjamentele florale cu care veţi orna sala de evenimente, să ştiţi că aveţi de unde alege! Trebuie doar să vă orientaţi către florile care se potrivesc cu tema nunţii. Nelipsiţilor trandafiri li se pot alătura crizantemele, anemomenele şi daliile, în buchete care, cu siguranţă, vor fura privirile invitaţilor. Specialiştii Royal Palace Ballroom recomandă, de asemenea, şi aranjamentele împodobite cu elemente de sezon, precum ghinde, frunze colorate, ramuri şi chiar… spice de grâu! Buchetele în nuanţe de auriu, chihlimbar, maroniu, ba chiar şi purpuriu sunt simbolice pentru acest sezon.
MENIU DIVERSIFICAT, PENTRU O NUNTĂ DE LA CARE NU LIPSEŞTE NIMIC
De la decor, trecem la ce vom pune în farfurii! Meniul unei nunţi de toamnă este extrem de variat. Scăpăm de temperaturile ridicate, deci nu trebuie să ne mai facem griji în ceea ce priveşte lipsa poftei de mâncare şi nici în evitarea mâncărurilor mai consistente.
ECHIPA ROYAL PALACE BALLROOM: „După cum ştim, toamna avem o bogăţie de legume şi fructe de sezon, pe care trebuie să le punem în valoare în feluri de mâncare delicioase. La Royal Palace Ballroom credem că mâncarea este o artă, tocmai de aceea vom folosi toate alimentele de sezon, în propria bucătărie, pentru crearea de deserturi proaspete sau pentru feluri principale gustoase şi sănătoase.”
Pentru că tot sunt la modă, puteţi opta pentru un fruit bar. Dacă doriţi şi un candy bar, nu uitaţi să strecuraţi, printre bomboane şi macarons, celebrele mere caramelizate şi plăcintele cu dovleac, ca la mama acasă! În ceea ce priveşte băuturile, puteţi să vă surprindeţi invitaţii cu ciocolate calde, must, celebrul pumpkin spice latte sau chiar… cu vin fiert cu scorţişoară!
TORTUL MIRESEI, GUST DULCE, CU PARFUM DE TOAMNĂ
De eleganţa toamnei poate fi inspirat şi tortul miresei! Buchetele de frunze în tonuri calde şi florile de sezon se pot regăsi în decorul deliciului. Nu vă sfiiţi să apelaţi la ele, vă pot întregi tema nunţii.
ECHIPA ROYAL PALACE BALLROOM: „Pentru că miresele preferă, în general, torturile din fondant alb imaculat, putem păstra astfel baza, căreia să îi adăugăm un strop de culoare. Fructele de pădure, combinate cu florile de sezon pot oferi un efect vizual spectaculos. Optaţi pentru doar două elemente cu care să lucraţi, pentru a nu încărca prea mult tortul. Veţi obţine astfel acel aspect festiv şi elegant pe care îl doriţi.”
Cât despre arome, optaţi pentru creme care redau toată savoarea toamnei, precum merele, dovleacul sau caramelul sărat.
ALTE AVANTAJE ALE UNEI NUNŢI DE TOAMNĂ
Să trecem în revistă acum şi alte aspecte „pro” ale unei nunţi de toamnă! Cei mai mulţi miri care optează pentru un astfel de eveniment au în minte, întâi de toate, vremea echilibrată: este clar că este cel mai potrivit sezon pentru cei care nu pot suporta temperaturile ridicate, dar şi pentru cei care nu sunt prieteni cu gerul. Cu puţină planificare, veţi avea parte de o vreme blândă, ideală pentru orice ţinute doriţi!
ECHIPA ROYAL PALACE BALLROOM: „Un alt aspect la care se gândesc mirii care vor o nuntă toamna este decorul naturii. Şedinţele foto pot ieşi memorabil, chiar şi atunci când sunt realizate într-un parc.”
Nu uitaţi şi că, în general, toamna se organizează mai puţine nunţi, comparativ cu vara, mai ales cu cât înaintăm spre iarnă. Puteţi profita de reducerea costului serviciilor de nuntă, de cozile tot mai mici de la registratură, dar şi de ocazia de a-i avea pe toţi cei dragi alături de voi, căci sezonul concediilor a trecut!
Royal Palace Ballroom vă transformă nunta visată în realitate! Fără costuri ascunse şi fără taxă de ospătari, locul dedicat evenimentelor importante din viaţa voastră vă pune la dispoziţie o gamă largă de servicii pentru nunţile, botezurile, majoratele şi petrecerile corporate din viaţa voastră! Vă invităm pe pagina de Facebook a Royal Palace Ballroom: https://www.facebook.com/royalpalaceballroom/, dar şi pe site-ul oficial: https://royalpalaceballroom.ro/, pentru detalii suplimentare.
COMMENTS